Vegetația, fauna și solurile României: rezumat pentru BAC

Principiul de bază: zonalitate și etajare

Vegetația, fauna și solurile din România depind în primul rând de climă, iar clima depinde de relief. De aceea, ele se distribuie în două feluri:

• zonal — în câmpii și podișuri joase, unde se schimbă mai ales de la vest la est și de la sud la nord, în funcție de umiditate și temperatură;
• etajat — în dealuri înalte și munți, unde se schimbă cu altitudinea, pe măsură ce aerul devine mai rece și mai umed.

Pe lângă acestea, există și formațiuni azonale, care nu țin de zonă sau de etaj, ci de condiții locale: vegetația din luncile râurilor și din Delta Dunării ori vegetația de pe terenurile sărăturoase.

Zonele de vegetație (în câmpii și podișuri joase)

Zona de stepă

Ocupă regiunile cele mai secetoase: Bărăganul, Dobrogea și sudul Podișului Moldovei. Vegetația naturală era alcătuită din ierburi (păiuș, colilie, negară), dar aproape toată stepa a fost transformată în teren agricol. Fauna caracteristică include rozătoare precum popândăul și hârciogul, iar dintre păsări, dropia, astăzi foarte rară și ocrotită.

Zona de silvostepă

Este o zonă de trecere, în care pajiștile de stepă alternau cu pâlcuri de pădure de stejar. Se întâlnește în Câmpia Română, Câmpia de Vest, Câmpia Moldovei (Câmpia Jijiei) și în jurul zonei de stepă. Este și ea în mare parte cultivată.

Zona pădurilor

Acoperă câmpiile mai umede, dealurile și podișurile. Se împarte în:

• subzona stejarului (păduri de stejar pedunculat, cer și gârniță; în sud-vest și stejar pufos, adaptat climei submediteraneene);
• subzona gorunului, pe dealuri și podișuri mai înalte;
• subzona fagului, în dealurile înalte și pe primele pante ale munților, uneori în amestec cu gorunul.

Etajele de vegetație din munți

În Carpați, vegetația se dispune în etaje, de jos în sus. Limitele de altitudine sunt aproximative și variază de la o grupă montană la alta:

• etajul pădurilor de foioase — dominat de fag, până la circa 1.200–1.400 m;
• etajul pădurilor de amestec — fag cu brad și molid;
• etajul pădurilor de conifere — dominat de molid, până la circa 1.700–1.800 m; aici este limita superioară a pădurii;
• etajul subalpin — tufărișuri de jneapăn, ienupăr, afin și smirdar (bujorul de munte), alături de pajiști;
• etajul alpin — pe crestele cele mai înalte, peste circa 2.000–2.200 m: pajiști scunde, mușchi și licheni. Aici crește și floarea de colț, plantă ocrotită.

Fauna montană este cea mai valoroasă a țării: ursul brun (România are una dintre cele mai mari populații din Europa), cerbul carpatin, lupul, râsul, mistrețul, iar la altitudini mari capra neagră, acvila de munte și cocoșul de munte. În apele reci de munte trăiește păstrăvul.

Vegetația azonală și fauna apelor

În luncile râurilor mari cresc păduri de salcie și plop, iar în Delta Dunării domină stuful, papura și nufărul. Pe solurile sărăturoase din Bărăgan și din Câmpia de Vest apare o vegetație adaptată la sare. Fauna din Delta Dunării este cea mai bogată în specii de păsări (pelicani, egrete, cormorani, lebede), iar în ape trăiesc crapul, știuca, șalăul și sturionii.

Solurile României

Solurile urmează, în linii mari, aceeași distribuție ca vegetația. Principalele clase pe care trebuie să le cunoști:

• molisolurile (dintre care cele mai cunoscute sunt cernoziomurile) — formate sub vegetație de stepă și silvostepă; sunt cele mai fertile soluri ale țării, în Bărăgan, Dobrogea, Câmpia Română, Câmpia de Vest și Podișul Moldovei;
• luvisolurile — sub pădurile de foioase din dealuri și podișuri, mai puțin fertile, potrivite pentru pomicultură și pajiști;
• cambisolurile (solurile brune) — sub pădurile de fag și de amestec din dealurile înalte și munții mijlocii;
• spodosolurile — sub pădurile de conifere și în etajul subalpin, acide și sărace în substanțe nutritive;
• soluri azonale — aluviunile din lunci (aluvisoluri), solurile sărăturoase, andosolurile de pe rocile vulcanice și rendzinele de pe calcare.

Legătura cu economia este directă: cernoziomurile explică de ce Bărăganul și Câmpia Română sunt principalele regiuni cerealiere, iar solurile mai sărace din dealuri au favorizat livezile, viile și pășunile.

Cum apare la BAC

Biogeografia apare de obicei în cerințe care leagă o regiune de pe hartă de vegetația, fauna sau solul ei: „Precizați tipul de vegetație caracteristic unității de relief marcate cu litera…” sau „Numiți tipul de sol specific Bărăganului”. Uneori ți se cere să explici o legătură cauzală, de exemplu de ce stepa apare în sud-est (precipitații reduse, influențe de ariditate). Greșeli frecvente: inversarea etajelor (fagul este sub molid, nu deasupra), plasarea stepei în Câmpia de Vest (acolo domină silvostepa și pădurea) și confuzia dintre cernoziomuri (stepă) și luvisoluri (pădure).